Meditație asupra creației

3 09 2014

glanda pineală si pituitara

Nimic nu este făptuit, nimic nu durează fără o Legea de creație și creștere (i se mai zice și lumină ori scânteie divină)(aici sălășluiește Ființa Creatoare, ea e sursa creatoare, capacitatea/puterea de a fi creator). Dar legea nu e terminată doar descriind începutul și creșterea, ea conține și punctul terminus(distrugerea) a orice e creat prin respectiva lege. Înțeleptul știe că atâta timp cât urci va fi loc și pentru cădere, căderea e obligatorie, căderea e creată în urcare, precum umbra e creată de lumină. Orice creație care are un început va avea întrânsa înscripționată și sfârșitul, modalitatea acestuia de dezintegrare și reciclare(nimic nu se pierde, daor se transformă printr-un alt început, altă urcare…).
Atenționarea pentru cei ce urcă este: ia seama că urcatul tău în sus, pentru cel ce stă-n cap e coborâre, ceea ce e rai pentru păianjen, e iad pentru fluturele prins în plasa acestuia… iar păianjenul nu supraviețuiește fără hrană. Aici stă ascuns secretul evoluției și al fricii depășește realitatea acestor limite! meditation14
Ceea ce numim realitate e „în realitate” doar percepție, modalitatea de interpretare bazată pe limitele pe care ni le-am auto-impus(prin simțuri limitatoare) pentru a percepe o schimbare limitata dintr-un unghi limitat de vedere.

Din legea de creștere se naște Timpul, din Timp Schimbarea, din Schimbare toate celelalte. Legea de creație și creștere se naște din INTENȚIE.
Toate-n existență sunt mânate de Intenție, din acesta izvorăște o cauză care are la capăt un efect/schimbare. Orice efect poate fi prezis citind în cauzele acestuia, orice efect poate fi obținut stimulând cauzele acestuia, dar finalitatea ori timpul de finalizare nu pot fi determinate corect dacă Intenția, generatoarea cauzelor, nu e focalizată într-o singură finalizare.
Intenția este o forță imensă, nepărtinitoare, nu e albă ori neagră, nu e bună ori rea, ea doar există asemenea unui izvoraș a cărui albie poți s-o direcționezi spre direcția dorită. Bagă de seamă, lucrând la cauze efectele pot fi întărite de șapte ori(nr șapte e ales aleatoriu), dar lucrând la intenție vei declanșa puteri de șapte ori șapte mai puternice și cea mai mică nebăgată-n seamă componentă de distrugere va vi amplificată de 7*7 ori… Pentru a crea într-o realitate trebuie să-ți ancorezi intenția în legile de creație și creștere ale respectivei lumi. De creat creezi mereu dar pentru a crea în dimensiunea fizică trebuie să-ți ancorezi Intenția în legile prin care se creează lumea fizică.
Pe parcurs cauzele se pot intersecta, iar drumul izvorașului poate fi modificat, ceea ce face ca izvorul să ajungă la destinația dorită e stăruința intenției în finalitate. Menținerea intenției de a ajunge într-un anumit loc chemă și împinge izvorul pe drumul cel mai ușor de parcurs, la destinație, în ciuda și luând în calcul orice cauză cu direcție divergentă ori obstacol.
Efectele nedorite, schimbarea obținută dar nedorită nu arată decât faptul că s-a lucrat la cauze, la drumul de parcurs și nu la finalizare. O cauză poate fi coruptă de o altă cauză mai mare, în schimb Intenția sprijinită în punctul final al oricărui drum/cauze nu poate modificată de nici o cauză ! Intenția nu trebuie concentrată la generare de izvoare cât mai puternice, nu la drumul cel mai ușor de parcurs, ci la final.
Cu cât intenția e mai curată, adică finalul dorit e mai clar și simplu de înțeles cu atât ajungerea la final e mai ușoară. Cu cât intenția creatoare e mai impregnată de legea de creație, cu atât mai multe cauze convergente vor lucra pentru efectul dorit.
Intenția poate fi condusă la o finalitate pentru că sunt multe căi de a ajunge la un anume punct final și depinzând de drumul dorit de parcurs, astfel dura, răsplata, satisfacția pentru finalitate poate să difere.

După Legea de creare și creștere, vine rapid Legea de existență care-o învelește pe prima și-i dă consistență, aceasta arată transformarea dintr-o formă-ntr-alta. Aici locuiește Observatorul.

Chiar înainte de Intenție exista o putere/lege și mai mare, pe scurt aceasta zice: “eu sunt/exist”… dar despre aceasta lege numai Observatorul poate vorbi, căci acesta e numele lui.
Totul aparține acestui „eu sunt” pentru că totul e generat de acesta. Existența e creată de acest „eu exist” prin intermediul Ființei Creatoare.
Întotdeauna va fi ceva/cineva mai mare de cât tine și ceva/cineva mai mic decât tine. Totul își trage energia de existenta din ceva mai înalt, chiar și acest „eu sunt”. Ființa Observatoare este personificarea capacității de a observa schimbarea, de a primi informații de la Ființa Creatoare. Fiecare Observator are deasupra o Ființă/Vibrație Creatoare o sursă din care se hrănește. Observatorul e o creație a Ființei Creatoare și crește prin cunoașterea creației acestuia. Observatorul învață observând creația Ființei Creatoare, respirând în același ritm cu acesta. Cu cât Observatorul crește în putere/ cunoaștere/ înțelegere cu atât crește și acel ceva mai înalt decât dânsul Ființa creatoare, cu atât crește și puterea de creație a Ființei Creatoare. Deasupra planului ultim, suprem divin, e planul inferior, primar, ca sursă hrănitoare și energie generatoare de intenție, de creștere pentru acesta. Acesta e cercul fără sfârșit al creației.
Observatorul devine Ființă Creatoare când se transformă/vede pe sine în Creația observata. Când vede că el e cel creat, când el realizează că se creează pe sine. Pentru aceasta Observatorul trebuie să se completeze, să-și limitele, să-și completeze ochiul de observator cu ochiul divin, gândul contemplativ, cu gând divin, spiritul observator în cel participant, sufletul finit să-l transforme în scânteie divină, apoi va crea…
A gândi înseamnă a crea, totuși gândul nu e singura modalitate de a crea. A observa, ca formă meditativă înseamnă a opri creația prin gând, pentru a te identifica în creație, pentru a realiza că Tot ce putea fi creat a fost creat deja, tu ești „acel ceva”, tu ești Totul., iar iluzia creșterii e dată de plimbarea/limitarea punctului de observare(limitat) dintr-un punct al creației în altul, dar tu ești peste tot, ești Totul, ești fiecare moment al Totului.

Maestrul, nevăzutul, incognoscibilul se naște (în/pe sine) în lucrul învățăcelului și e chemat de acesta prin nevoia/ dorința/ aspirația acestuia de a învăța și mai multe. Ajutorul care poate fi primit de la de Maestru e direct proporțională cu chemarea/căutarea învățăcelului, din care răsare capacitatea acestuia de ai înțelege noile (învățături) aspecte, fațete ale creației. Creșterea Maestrului văzută de învățăcel e proporțională cu capacitatea acestuia de a-l înțelege, pentru că nici un adevăr nu e mai mare decât capacitatea acestuia de percepție/înțelegere și nici extinderea/creșterea acestuia nu e mai mare decât permisiunea pe care și-o acordă. Limitele sunt niște linii pe care singur ți le trasezi iar scopul acestora este de a te… limita… pentru a te proteja de capacitatea infinită de creație… pentru că nimic creat în limite nu poate cuprinde infinitul, capacitatea de creație infinită trece dincolo de finit, de limite.
Numele limitei este Frică!
Peste Creația observată, dar în același timp ocupând aceeași locație, e cea nevăzută, acele aspecte încă necunoscute despre puterile creatoare aspectul divin e în ceea ce nu poate fi observat, în ceea ce încă n-a fost creat.


Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: